Și UMF-urile ar putea prelua o parte dintre unitățile sanitare care țin de Ministerul Transporturilor, consideră Sorin Grindeanu.
Evenimentul e organizat de cluburile Rotary din municipiu și aduce în atenția publicului importanța continuării luptei la nivel mondial, pentru eradicarea bolii.
Sinteza Raportului de audit al performanței privind asigurarea unităților sanitare cu medicamente specifice în tratamentul afecțiunilor asociate COVID-19 a vizat perioada 1 martie 2020 - 1 martie 2022.
Inteligența artificială este foarte promițătoare în Sănătate, dar prezintă şi provocări serioase, inclusiv colectarea neetică a datelor, avertizează directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Ordinul ministrului privind aprobarea modului de administrare, finanțare și implementare a acțiunilor prioritare pentru AP-AVC-REAB se află în transparență decizională.
Măcar într-o săptămână să încercăm să uităm tot ce merită a fi uitat și să ne aducem aminte de chiuiturile entuziaste (și entuziasmante) pe care le-am auzit chiar și înainte de 21:45, duminică, 15 octombrie 2023.
Marţea trecută a fost Ziua Sănătăţii Mintale. Fiind psihiatru, e un moment în care încerc să ies din intimitatea și secretul cabinetului și să privesc către lume. Și atunci îmi vin în minte două reflecţii.
Prima reuniune a Coaliţiei mondiale pentru alimentaţia şcolară s-a deschis la Paris, scopul fiind ca, până în 2030, fiecare copil şcolarizat să aibe acces la mesele necesare pentru a învăţa bine şi a creşte sănătos.
La Zalău a fost inaugurat, marţi, 17 octombrie a.c., un Centru de promovare a sănătăţii, ce va oferi gratuit servicii medicale şi sociale pentru vârstnici şi persoane vulnerabile.
În Piața Romană din Capitală, voluntarii vor efectua manevre de resuscitare pe manechine.
Pentru fiecare problemă de sănătate, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a stabilit o zi dedicată.
Ministerul Sănătății a finalizat licitația internațională pentru achiziția de echipamente moderne de radioterapie pentru dotarea noului centru de radioterapie de la Spitalul Municipal Ploiești.
Reţeaua centrelor de sănătate mintală ar putea să fie extinsă la nivelul fiecărui judeţ al ţării, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
La 10 octombrie este marcată în fiecare an Ziua Mondială a Sănătății Mintale. Cu acest prilej, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București a transmis un mesaj referitor la patologia psihiatrică și diagnosticul corect.
Marea majoritate a europenilor consideră că promovarea sănătății mintale este la fel de importantă ca promovarea sănătății fizice.
Bugetul acțiunilor prioritare a fost a suplimentat de Ministerul Sănătății cu suma de 150 de milioane de lei, pentru ultimul trimestru din 2023.
10 octombrie marchează „World Mental Health Day” (Ziua Mondială a Sănătății Mintale). Obiectivul acestei zile este de a crește gradul de conștientizare asupra problemelor din sfera sănătății mintale.
Mai multe asociații de pacienți au solicitat intervenția Ministerului Sănătății, pentru asigurarea fondurilor necesare CNAS în vederea decontării medicamentelor și serviciilor de sănătate din programele naționale.
Ziua Mondială a Zâmbetului (World Smile Day) este aniversată, anual, în prima zi de vineri a lunii octombrie, în acest an fiind marcată la data de 6 octombrie.
Ziua Mondială a Animalelor este marcată, anual, la data de 4 octombrie, cu scopul de a promova drepturile şi bunăstarea tuturor vietăților, sălbatice sau domestice, și pentru protejarea biodiversității.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe